IMPORTANT
Dupa succesul inregistrat la editia precedenta, sectiunea interactiva DIALOGURI CORDiale - Relatiile dintre medicul de familie si medicul cardiolog va continua si anul acesta. Participantii vor putea invita cardiologi clinicieni la dezbateri privind subiecte de mare actualitate in domeniul Cardiologiei Generale.

Introducere
Prof. Dr. Adrian RESTIAN
Presedinte Societatea Academica de Medicina Familiei
Conferinta de Cardiologie in Medicina Familiei detine o importanta aparte atat pentru medicul de familie cat si pentru medicul cardiolog deoarece bolile cardiovasculare ocupa unul dintre primele locuri in patologia omului contemporan. Dupa cum se stie, nu numai hipertensiunea arteriala, care afecteaza peste 40% din populatia adulta, ci si celelalte boli cardiovasculare, cum sunt de exemplu tulburarile de ritm cardiac, boala coronariana, insuficienta cardiaca si bolile vasculare periferice, afecteaza un numar foarte mare de oameni.
Bolile cardiovasculare determina cele mai multe decese, dar si cele mai multe decese premature care ar putea fi evitate, precum si numeroasele dizabilitati. Avand in vedere progresul extrem de rapid al stiintelor medicale, toate acestea ar putea fi intr-o oarecare masura prevenite.
La inceputul lunii aprilie a acestui an, Uniunea Europeana a organizat  la Bruxelles, un summit privind prevenirea si combaterea bolilor cronice, care reprezinta o adevarata provocare pentru societatea contemporana.  La acest summit s-a evidentiat faptul ca pentru combaterea bolilor cronice, dar si a bolilor cardiovasculare este necesara o munca de echipa, care sa mentina la standarde inalte factorii ce pot influenta sanatatea oamenilor: mediul inconjurator, alimentatia, asistenta medicala. In acest context, un rol important il detine medicul de familie, care este singurul medic din sistemul de sanatate ce poate efectua preventia primara, poate asigura continuitatea tratamentului si poate depista in timp util aparitia complicatiilor.
Existenta unei bune colaborari dintre medicul cardiolog si medicul de familie poate contribui semnificativ la imbunatatirea starii de sanatate a populatiei iar organizarea unei conferinte anuale privind prevenirea si combaterea bolilor cardiovasculare nu poate fi decat binevenita.
 
Prof. Dr. Mircea Cinteza,
Presedintele Conferintei
Schimbarile din medicina sunt dramatice ca si in intreaga noastra viata. Daca nu esti la curent cu ceea ce e nou, risti sa pierzi o ocazie importanta de a trai mai bine, de a vindeca lucruri care nu se vindeca sau se vindeca incomplet. Acelasi lucru este valabil cu prisosinta si pentru cardiologie.
In acest an, la a 12-a editie a Conferintei Nationale de Cardiologie in Medicina Generala, ne reunim la pragul dintre primavara si vara pentru a discuta cu medicii de familie noutatile acestui an. Se remarca astfel Fibrilatia Atriala – tulburare de ritm redutabila. Se practica si la noi in tara procedeul numit ABLASTIE, prin care energia aparatului generator elimina tesutul cardiac care produce tulburare de ritm.
O alta zona de maxim interes este aceea a diagnosticului de inalta precizie facut cu tehnica ce genereaza imagini: Eco-Cardiografie (EKG). De asemenea este de evidentiat rolul Rezonantei Magnetice Nucleare (RMN) si al Tomografiei Computerizate (CT) in diagnosticul de precizie al bolilor cardiace.
O conferinta deosebit de interesanta care trece in revista tratamentele noi ale Diabetului Zaharat ce constituie unul din factorii agresivi pe vasele sanguine. Pe parcursul celor trei zile de conferinta, vor fi prezentate numeroase alte teme care au rolul de a lamuri problemele practicii de zi cu zi.
Va asteptam ca in fiecare an cu multa bucurie!
Prof. Dr. Mircea CINTEZA